Saturday, 3 September 2016

Women attitudes/ Atitudini feminine

Women attitudes / Atitudini feminine  

Depersonalizarea femeii a fost “grăbită”  prin expunerea ei exagerată şi transformarea acesteia în bun motor de publicitate iar în această industrie, orice produs este asociat cu o prezenţă feminină. Prin urmare, simpla privire a unui articol intim poate declanșa, în minte, de cele mai multe ori, ideea  întregului corpul sau doar o reconstrucţie parţială. Sutienul poate  „vorbi”  despre tipul de femeie care-l poată.

Instalaţie ceramică ‖ gresie, oxizi ‖ 29x29x50 cm/piesă ‖ 1280° C ‖ 2010  






Monday, 29 August 2016

2015 - Pâine Amară

Pâine Amară este o instalaţie land-art începută în cadrul simpozionului Art Forest 2015, organizat de Maxim Dumitraş la Sângeorz-Băi, în luna august şi urmează a fi amplasată pe dealul Dosul Gârciului. Lucrarea de mari dimensiuni, trimite spre o brazdă de câmp, cu spice din gresie albă, orientate în jos, îngenuncheate sub impactul unei agresiuni exterioare, a unei treceri, care nu numai că a oprit înălţarea spicelor, ci le-a şi pătat în roşu sângeriu. Albul ceramic însângerat reprezintă o de-purificare, iar poziţia rigidă a spicelor cu vârfurile îndoite simbolizează tocmai ireversibilitatea fenomenului de teamă care deformează. Reperele culturale folosite trimit spre ideea de compromitere a unor valori fundamentale, în tradiţia românească grâului i se mai spune pâine, iar pâinea este hrana de bază, dar şi semnul ospitalităţii. Întâlnirea a două civilizaţii diferite identitar poate trezi acel instinct de conservare, la fel de feroce atât în cazul celor care încearcă să se salveze, cât şi al celor care se află în ipostaza de a pierde liniştea/pacea interioară, mult căutată. Limbajul metaforic asociat construcţiei imaginii, puterea albului, fie el de porţelan sau gresie, dar şi fragilitatea materialului pun în valoare conceptul.” (...)  Ioana Savu Gruiță, istoric și critic de artă










2015 - Stolen Silence / Liniște Furată

1Stolen silence o instalaţie ceramică, porţelan, oxid de cupru şi pigment, 1260 grade C, patru piese, 31x31x15/ 31x31x18 cm 2015. Metaforă vizuală. Evoluţia şi degradarea unui fenomen, care iniţial apare fragil, alb, imaculat, calm, stabil, cu mici intromisiuni, care destabilizează mişcă suprafaţa, care începe să se corodeze, pnctele albe se transformă în urme închise la culoare, albastrul calm, devine vertical, dinamic si vibrat sugerează o stre de anxietate, albul devine dominat de punctele negre pentru ca la final întreaga suprafaţă să fie brăzdată de rănile, de găurile, de urmele lăsate în urma trecerii.” Ioana Savu Gruită, critic și istoric de artă




2015 - ONLINE

Online 2015 
Instalație ceramică ce conține patru ștechere în pereche fiecare cuplu având  un cablu comun, descrie actul comunicării direcționat în sens mort, o mimare a comunicării ce conduce la o de-structurare umană, cel mai des întâlnită în oraș, unde lipsa dialogului real destabilizează individul care pendulează mereu între realitate şi virtual. Prin intermediul noilor mijloace de comunicare se poate induce falsa stare de siguranță și confort devenind manevrabili, ușor de manipulat.

Dispunerea pieselor în instalație crează o rețea care are ca puncte finale ștechere poziționate astfel; două pe sol, unul pe perete iar altul suspendat. 







2014 - Contemporary Art Ruhr / The Innovative Art Fair, Essen 2014

 Note Pad fragmented

 Ceramics sound installation – porcelain, 1260°C, 2014

 

With Irinel Anghel


Extreme Boxes
Porțelan, oxizi metalici, carte veche 120x50x20 cm, 1260°C, an  2014

În urmă cu cinci ani am început un proiect despre încapsularea arhetipurilor  în cutii ceramice ca efect al omiterii - voite sau nu - a valorilor reale.
Lucrarea Extreme boxes este compusă din 8 piese ce sunt puse în antiteză (White aggressivity - Black aggressivity, Face of book – Nobody, Copy Paste – Extreme) și reprezintă gunoaiele unor acțiuni deja facute cu portretele unor reprezentanți ale acestor acțiuni: Putin – Nobody, Ponta - Copy Paste sau agresivitatea aparută chiar în urma celor mai bune intenții.
Toate aceste cutii conțin archetypes of shit modele decăzute pe care nu le văd demne de urmat.



Face of FB
New Aggressivity





2013 - Aceeaşi dependenţă / The old addictions

Aceeaşi dependenţă / The old addictions

Tehnică: mixtă ( cutii de lemn, gresie, oxizi, ardere 1260°, leduri luminoase)
Dimensiuni: 132x33x11 cm

În societatea modernă depersonalizarea umană a devenit o problemă a timpului actual  în care doar dependenţa de comunicare a rămas aceeaşi. Tehnologia şi sistemul de orice tip a modificat  tipul instrumentelor necesare comunicării - literele tastaturii au luat locul scrisului de mâna, comunicarea prin căşti ia locul dialogului "face to face" iar numerotarea identităţii înlocuieşte personalitatea umnană. 
...........................
Missed media, wood boxes, stoneware, metal oxide, 1260°C, LED light,132x33x11 cm, 2013

In modern society appear a new problem of human identity - depersonalization. Only the communication dependence remained the same. The technology or  kind of system have changed the instruments for communication - letters of keyboard have replaced the handwriting,  dialogue by headphones is more important than  the communication  "face to face" and the numbers took place of humane personality.